TESTIMONIALE

Laboratorul Histovet reprezinta alegerea a peste 100 colaboratori (clinici, cabinete, spitale, proprietari), atât din țară, cât și pe plan internațional (Bulgaria, Anglia). Clientii si partenerii nostri au gasit cateva clipe pentru a descrie colaborarea cu noi.

Devotați! Un medic excepțional! Multumesc,domnule doctor Soare!!

Ruxandra Iordache, Proprietar

Un medic extraordinar, domnul Soare, devotat, altruist si profesionist, ne-a sprijinit in cele mai grele momente si ne-a oferit raspunsuri pertinente si salvatoare cu privire la Amira. Multumim si aici!

Alexandra, Proprietar

Domnul dr Soare a fost foarte amabil atunci când i-am cerut sfatul legat de situația de sănătate a cățelului meu. I-am trimis email, iar dumnealui m-a sunat după puțin timp. Mi-a vorbit foarte frumos și mi-a dat sfaturi utile. Greu de găsit astăzi asemenea altruism si profesionalism. Vă mulțumesc frumos domnule doctor !

Andrei Boghean, Proprietar

Ma bucur ca avem si noi in Romania un astfel de cabinet specializat, condus de profesionisti. Motanul meu Yoyo a fost pacientul domnului doctor Teodoru Soare si a beneficiat de niste analize foarte aprofundate care au elucidat misterul unei probleme dermatologice complicate. Este un om deosebit cu multa rabdare si un profesionist in meseria sa. Il recomand cu caldura!

Anca Poiata, Proprietar